Conditii anterioare ale infractiunii de santaj impotriva unui om de afaceri

Constrangerea unei persoane, prin violenta sau amenintare, sa dea, sa faca, sa nu faca sau sa sufere ceva, daca fapta este comisa spre a dobandi un folos injust, pentru sine sau pentru altul.

I. Obiectul infractiunii

a) Obictul juridic special este complex, constituindu-l relatiile sociale referitoare la libertatea psihica a persoanei si, in mod adiacent, relatiile sociale referitoare la proprietatea privata ori cele periclitate prin actiunea faptuitorului de a urmari fara drept un folos. Prin incriminarea santajului, legea penala reactioneaza impotriva faptelor susceptibile de a ingradi libertatea persoanei santajate de a lua hotarari si de a dispune fara constrangere de vointa sa, de actiunile sale, de bunurile ce formeaza patrimoniul sau. Santajul, desi are ca obiect juridic principal relatiile sociale ce sunt ocrotite si prin incriminarea amenintarii, si anume cele referitoare la libertatea morala a persoanei, se deosebeste de infractiunea de amenintare prin aceea ca faptuitorul urmareste dobandirea unui folos intr-un mod injust.

De asemenea, santajul poate fi savarsit de catre faptuitor si prin actiuni violente asupra victimei, pe cand amenintarea nu presupune exercitarea de catre subiectul activ asupra victimei a unor acte violente, ci numai actiunea de amenintare cu producerea unui rau viitor, amenintare de natura a-i produce subiectului pasiv o stare de temere.

b) Obiectul material . Delictul de santaj nu are, in principiu, obiect material, deoarece libertatea psihica (morala) reprezinta o valoare morala. In anumite cazuri, cand fapta se comite prin folosirea constrangerii fizice, adica prin violenta, obiectul material il constituie corpul victimei sau bunurile materiale asupra carora s-a actionat. Nu trebuie confundat obiectul material al infractiunii cu profitul (folosul) realizat prin savarsirea santajului; folosul realizat prin comiterea delictului reprezinta o consecinta, iar nu un aspect al actiunii de santaj.

II. Subiectii infractiunii

a) Subiectul activ este necalificat de text, putand fi orice persoana fizica care raspunde penal. Delictul poate fi savarsit si de o persoana juridica.

b) Subiectul pasiv nu este calificat de textul incriminator, putand fi orice persoana fizica care are capacitatea psiho-fizica de a simti presiunea psihica exercitata asupra sa. In ipoteza in care actiunea de santaj se exercita asupra mai multor persoane, exista tot atatea delicte cate victime ale infractiunii au fost.

Participatia penala este posibila in toate formele ei (coautorat, instigare, complicitate).

Raspunderea penala a medicului. Cum raspunde penal un medic in Romania

Aceasta forma de raspundere juridica intervine in situatia in care medicul comite o fapta ilicita, declarata prin lege ca infractiune.

Domeniul de reglementare al infractiunii apartine dreptului penal; potrivit Codului penal, infractiunea este o fapta care prezinta pericol social, savarsita cu vinovatie, sanctionata de legea penala. In domeniul sanatatii, spre exemplu, urmatoarele infractiuni reglementate de Codul penal au legatura cu exercitarea profesiei de medic:

• infractiunea de ucidere din culpa . Aceasta infractiune face parte din grupul infractiunilor contra vietii si consta in savarsirea oricarei actiuni sau inactiuni, prevazute de lege, prin care se suprima, din culpa, viata unei persoane;

• divulgarea secretului profesional . Acesta infractiune face parte din grupul infractiunilor contra libertatii persoanei si consta in divulgarea fara drept a unor date, de catre cel caruia i-au fost incredintate sau de catre cel care a luat cunostinta in virtutea profesiei sau functiei, daca fapta este de natura a aduce prejudicii unei persoane;

• neglijenta in serviciu . Aceasta infractiune face parte din grupul infractiunilor care aduc atingere unor activitati de interes public sau altor activitati reglementate de lege si consta in incalcarea din culpa, de catre un functionar public, a unei indatoriri de serviciu, prin neindeplinirea acesteia sau prin indeplinirea ei defectuoasa, daca s-a cauzat o tulburare al bunului mers al unui organ sau al unei institutii de stat ori altei unitati publice;

• luarea de mita . Aceasta infractiune face parte din grupul de infractiuni care aduc atingere unor activitati de interes public sau altor activitati reglementate de lege si consta in fapta functionarului, care direct sau indirect pretinde sau primeste bani sau alte foloase care nu i se cuvin, ori accepta promisiunea unei astfel de foloase sau nu o respinge, in scopul de a indeplini, a nu indeplini ori a intarzia indeplinirea unui act privitor la indatoririle sale de serviciu sau in scopul de a face un act contrar acestor indatoriri;

• primirea de foloase necuvenite . Aceasta infractiune face parte din infractiuni care aduc atingere unor activitati de interes public sau altor activitati reglementate de lege si consta in primirea de catre functionar, direct sau indirect, de bani sau de alte foloase, dupa ce a indeplinit un act in virtutea functiei sale si la care era obligat in temeiul acesteia.

O alta categorie de infractiuni care au legatura cu profesia de medic este cea reglementata prin intermediul dispozitiilor penale inserate in legile speciale.  Spre exemplu:

• in Legea 95/2006 , cu modificarile si completarile ulterioare, dispozitiile penale sunt inserate in art. 387 respectiv la art. 480. Aceste dispozitii incrimineaza o fapta concreta, de practicare a profesiei de medic, respectiv de practicare a profesiei de medic dentist de catre o persoana care nu are aceasta calitate si constituie o varianta de specie a infractiunii de exercitare fara drept a unei profesii, inscrisa in art.281 Cod penal infractiune cadru pentru orice profesie sau ocupatie pentru care se cere autorizatie in vederea exercitarii. Fapta ilicita a medicului, respectiv a medicului dentist consta in desfasurarea activitatii fara certificat de membru vizat anual;

• in Legea 130/1999 , dispozitia penala este inserata in art.19. Potrivit acestui text de lege, constituie infractiune incalcarea repetata de catre angajator a obligatiilor referitoare la incadrarea in munca a persoanelor precum si sustragerea acestuia de la plata contributiilor datorate fondului de asigurari sociale de stat.

Fapta ilicita care imbraca forma infractiunii reclama, in principiu, o sanctiune penala.

Codul penal roman, in partea generala, prevede trei categorii de sanctiuni de drept penal:

• pedeapsa. Legea penala prevede urmatoarele categorii de pedepse: principale – detentiunea pe viata, inchisoarea si amenda, complementare interzicerea unor drepturi de la 1 la 10 ani si degradarea militara si accesorii care constau in interzicerea tuturor drepturilor care fac obiectul pedepsei complementare.

• masurile educative. Aceasta sanctiune se aplica minorului care a savarsit o infractiune;

• masurile de siguranta. Aceste sanctiuni au drept scop inlaturarea unei stari de pericol si preintampinarea savarsirii faptelor prevazute de lege.

Punerea in executare a acestor sanctiuni este reglementata in Codul de Procedura penala.

 

Cum raspund magistratii penal in Romania

In ultima vreme tot mai mult se discuta despre raspunderea magistratilor pentru solutii gresite (de ex. Sfin). Ca sa nu se aplice dictonul `multi vorbesc, putin cunosc`, am zis ca nu ar fi rau sa prezint sistemul de raspundere al magistratilor:

a. Pentru comiterea de infractiuni in cursul solutionarii unui proces, magistratii raspund ca orice persoana (ex. pentru fals sau pentru coruptie – sunt deja magistrati cercetati/condamnati pentru infractiuni din aceste categorii): aceasta inseamna un proces obisnuit: dosar la parchet, judecata penala, eliminare din sistem ca urmare a condamnarii. Dispozitii speciale sunt doar cele din art. 95 al Legii 303/2004 (1) Judecatorii, procurorii si magistratii-asistenti pot fi perchezitionati, retinuti sau arestati preventiv numai cu incuviintarea sectiilor CSM. (2) In caz de infractiune flagranta, judecatorii, procurorii si magistratii-asistenti pot fi retinuti si supusi perchezitiei potrivit legii, CSM fiind informat de indata de organul care a dispus retinerea sau perchezitia.

b. Pentru comiterea unei abateri disciplinare: Conform art. 99 din Legea 303/2004 sunt abateri disciplinare: a) incalcarea prevederilor legale referitoare la declaratiile de avere, declaratiile de interese, incompatibilitati si interdictii privind judecatorii si procurorii; b) interventiile pentru solutionarea unor cereri, pretinderea sau acceptarea rezolvarii intereselor personale sau ale membrilor familiei ori ale altor persoane, altfel decat in limita cadrului legal reglementat pentru toti cetatenii, precum si imixtiunea in activitatea altui judecator sau procuror; c) desfasurarea de activitati publice cu caracter politic sau manifestarea convingerilor politice in exercitarea atributiilor de serviciu; d) nerespectarea secretului deliberarii sau a confidentialitatii lucrarilor care au acest caracter; e) nerespectarea in mod repetat si din motive imputabile a dispozitiilor legale privitoare la solutionarea cu celeritate a cauzelor; f) refuzul nejustificat de a primi la dosar cererile, concluziile, memoriile sau actele depuse de partile din proces; g) refuzul nejustificat de a indeplini o indatorire de serviciu; h) exercitarea functiei cu rea-credinta sau grava neglijenta, daca fapta nu constituie infractiune; i) efectuarea cu intarziere a lucrarilor, din motive imputabile; j) absentele nemotivate de la serviciu, in mod repetat; k) atitudinea nedemna in timpul exercitarii atributiilor de serviciu fata de colegi, avocati, experti, martori sau justitiabili; l) neindeplinirea obligatiei privind transferarea normei de baza la instanta sau parchetul la care functioneaza; m) nerespectarea dispozitiilor privind distribuirea aleatorie a cauzelor; n) participarea directa sau prin persoane interpuse la jocurile de tip piramidal, jocuri de noroc sau sisteme de investitii pentru care nu este asigurata transparenta fondurilor in conditiile legii.

Sanctiunile se aplica de sectiile CSM, si conform art. 100 acestea pot fi: a) avertismentul; b) diminuarea indemnizatiei de incadrare lunare brute cu pana la 15% pe o perioada de la o luna la 3 luni; c) mutarea disciplinara pentru o perioada de la o luna la 3 luni la o instanta sau la un parchet, situate in circumscriptia aceleiasi curti de apel ori in circumscriptia aceluiasi parchet de pe langa aceasta; d) excluderea din magistratura. c.Pentru erori judiciare comise (art. 96 din Legea 303/2004 si art 504-507 C.pr.pen.) c.1. in penal: sunt 2 situatii cand persoanele au dreptul la despagubiri: – cel care a fost condamnat definitiv pe nedrept si in urma unei hotarari in rejudecare (prin revizuire) a fost achitat definitiv – cel care a fost arestat/detinut sau i s-a interzis sa paraseasca tara/localitatea, are dreptul la despagubiri numai daca ilegalitatea masurii s-a stabilit de un procuror (ex. a primit SUP sau IUP) sau judecator (ex. l-a considerat nevinovat) Pesoana in cauza/mostenitorii actioneaza statul in judecata prin Minsiterul Finantelor in termen de 18 luni, care va plati o suma de bani sau o renta viagera.

Actiunea in regres a statului e obligatorie: banii trebuie recuperati de la magistrat/alta persoana generatoare de daune (ex politist care a fortat marturia unui martor vital, grefier care a sustras o proba importanta) daca a actionat cu rea credinta sau grava neglijenta . c.2. in civil: daca s-a dat o hotarare, care a ramas definitiva dar constituie o eroare, mai intai trebuie sa se obtina o hotarare de condamnare a judecatorului pentru comiterea unei infractiuni sau de sanctionare a lui de CSM pt comiterea unei abateri disciplinare, pentru o fapta care a generat acea eroare (de ex, sustragerea unor acte din dosar, neanalizarea unor probe definitorii precum cea ADN); apoi se face o actiune de justitiabilul pagubit contra statului roman, reprezentat de Ministerul Finantelor.

Dupa ce Statul pierde si despagubirea e platita, statul se poate indrepta cu o actiune in despagubiri impotriva judecatorului sau procurorului care, cu rea-credinta sau grava neglijenta, a savarsit eroarea judiciara cauzatoare de prejudicii. Reau-credinta sau grava neglijenta se vor demonstra in cursul procesului respective.

Aceste actiuni trebuie introduse insa in termenul de un an. c.3. Pentru condamnari la CEDO (OG nr. 94/1999, art. 507 C.pr.pen.) In situatia in care statul roman a fost condamnat de catre o instanta internationala, actiunea in regres impotriva aceluia care, cu rea-credinta sau din grava neglijenta, a provocat situatia generatoare de daune, este obligatorie. Asadar Ministerul Finantelor trebuie sa deschida un proces. In acel proces, din actiunea in regres, trebuie demonstrata reaua credinta si grava neglijenta .

Ramane nelamurit cine sau cum se stabileste aceasta.Juristii de la Finante fiind destul de timizi, pana acum au cerut CSM sa verifice aceasta, si li s-a dat cu flit, raspunzandu-li-se ca raspunderea patrimoniala a magistratilor vine in contradictie cu independenta justitiei. La ultima sedinta, CSM a venit cu o idee si mai hazlie: cica MEF sa faca plangere la Parchet. Pentru cei care se trezesc vorbind cum ca in alte tari nu exista raspunderea materiala a magistratului, ii invit mai intai sa studieze, apoi sa vorbeasca. Drept pentru care, indic studii facute de MEDEL sau chiar un studiu comparativ facut de CSM nostru (p.26).

Cum fac o expertiza criminalistica intr-un dosar de drept penal al afacerilor

Expertiza criminalistica

Definitie: actul procesual prin care se efectueaza o cercetare stiintifica a probelor materiale destinata identificarii persoanelor, obiectelor, substantelor, fenomenelor sau evenimentelor, stabilirii anumitor proprietati, modificari de forma, aspect, continut ori structura, precum si a mecanismului producerii acestora.

Specialitãţile de expertizã criminalisticã în care se poate obţine calitatea de expert criminalist autorizat sunt urmãtoarele:

a) expertiza graficã şi tehnicã a documentelor;

b) expertiza dactiloscopicã a urmelor palmare şi plantare;

c) expertiza traseologicã a urmelor lãsate de fiinţe şi obiecte;

d) expertiza balisticã a armelor şi a muniţiilor;

e) expertiza fizico-chimicã a probelor materiale;

f) expertiza criminalisticã în accidentele de trafic terestru;

g) expertiza criminalisticã în accidentele de trafic aerian;

h) expertiza criminalisticã în accidentele de trafic fluvial şi maritim;

i) expertiza criminalisticã în explozii şi incendii;

j) expertiza vocii şi vorbirii;

k) expertiza imaginilor;

l) expertiza biologicã;

m) expertiza geneticã;

n) expertiza aplicaţiilor şi datelor informatice;

o) expertiza pentru detecţia comportamentului simulat (poligraf);

p) expertiza drogurilor şi a stupefiantelor.” Drepturile şi îndatoririle personalului de specialitate criminalisticã şi ale personalului care ocupã funcţii auxiliare de specialitate criminalisticã Stabilirea drepturilor şi îndatoririlor personalului de specialitate criminalisticã şi ale personalului care ocupã funcţii auxiliare de specialitate criminalisticã se face ţinându-se seama de locul şi rolul acestora în desfãşurarea activitãţii de justiţie, de rãspunderea şi complexitatea îndeplinirii funcţiei deţinute, de interdicţiile şi incompatibilitãţile prevãzute de lege pentru aceste categorii de personal şi urmãreşte garantarea independenţei şi imparţialitãţii acestora. Pentru activitatea desfãşuratã, personalul de specialitate criminalisticã şi personalul care ocupã funcţii auxiliare de specialitate criminalisticã din cadrul INEC au dreptul la o remuneraţie stabilitã în raport cu funcţia deţinutã, cu vechimea şi cu alte criterii prevãzute de lege.

Personalul de specialitate criminalisticã şi personalul care ocupã funcţii auxiliare de specialitate criminalisticã pot participa la elaborarea de publicaţii sau studii de specialitate, a unor lucrãri literare ori ştiinţifice.

(2) Personalul prevãzut la alin. (1) poate fi numit membru al unor comisii de examinare, de acreditare sau al unor comisii de elaborare a proiectelor de acte normative, precum şi a unor documente interne ori internaţionale.

(3) Personalul prevãzut la alin. (1) poate fi membru al societãţilor ştiinţifice ori academice, precum şi al asociaţiilor sau fundaţiilor care au scop ştiinţific ori profesional. Personalul de specialitate criminalisticã şi personalul care ocupã funcţii auxiliare de specialitate criminalisticã au dreptul şi îndatorirea de a-şi perfecţiona în mod continuu pregãtirea profesionalã. (2) Pe perioada în care personalul prevãzut la alin. (1) urmeazã forme de perfecţionare profesionalã, beneficiazã de drepturile salariale cuvenite, în situaţia în care acestea sunt:

a) organizate la iniţiativa ori în interesul INEC;

b) urmate la iniţiativa acestuia, cu acordul directorului institutului;

c) organizate de Ministerul Justiţiei sau de alte instituţii specializate din ţarã ori din strãinãtate.

(3) În cazul în care formarea şi perfecţionarea profesionalã, în formele prevãzute la alin. (2), se organizeazã în afara localitãţii în care îşi are sediul laboratorul, personalul de specialitate criminalisticã şi personalul care ocupã funcţii auxiliare de specialitate criminalisticã beneficiazã de drepturile de delegare, în condiţiile prezentei legi.

(4) Pentru acoperirea cheltuielilor programelor de formare şi perfecţionare profesionalã a personalului de specialitate criminalisticã şi a personalului care ocupã funcţii auxiliare de specialitate criminalisticã, organizate în condiţiile alin. (2) lit. a) şi c), INEC şi Ministerul Justiţiei au obligaţia sã prevadã în bugetul propriu fondurile necesare. INEC are obligaţia sã asigure personalului de specialitate criminalisticã şi personalului care ocupã funcţii auxiliare de specialitate criminalisticã condiţii normale de muncã şi igienã, de naturã sã le asigure sãnãtatea şi integritatea fizicã şi psihicã.

(2) Personalul de specialitate criminalisticã şi personalul care ocupã funcţii auxiliare de specialitate criminalisticã au dreptul la asigurarea în mod gratuit a echipamentului de protecţie adaptat specificului activitãţii desfãşurate în cadrul INEC.

Rãspunderea personalului de specialitate criminalisticã şi a personalului care ocupã funcţii auxiliare de specialitate criminalisticã Personalul de specialitate criminalisticã şi personalul care ocupã funcţii auxiliare de specialitate criminalisticã rãspund disciplinar, civil, administrativ şi penal, în condiţiile legii.

Art. 89^38. – Personalul de specialitate criminalisticã şi personalul care ocupã funcţii auxiliare de specialitate criminalisticã rãspund disciplinar pentru abaterile de la îndatoririle de serviciu, precum şi pentru faptele care afecteazã prestigiul justiţiei.

Constituie abateri disciplinare:

a) refuzul de a executa la timp sarcinile încredinţate în mod legal de superiorul ierarhic, precum şi neexecutarea acestora din neglijenţã, în condiţiile cerute şi conform indicaţiilor primite;

b) pãrãsirea locului de muncã şi lipsa de la serviciu fãrã aprobarea celui în drept sã acorde învoiri;

c) încãlcarea normelor de protecţie, igienã şi securitate a muncii, precum şi a regulilor de prevenire şi stingere a incendiilor;

d) încãlcarea normelor de comportare civicã şi eticã sau folosirea unui limbaj inadecvat în cadrul relaţiilor de muncã.

Art. 89^40. – (1) Constituie abatere disciplinarã gravã oricare dintre urmãtoarele fapte:

a) absenţa nemotivatã de la serviciu timp de 3 zile consecutiv;

b) plecarea în concediu de odihnã sau concediu fãrã platã înainte ca acesta sã fie aprobat de angajator;

c) refuzul repetat de a executa la timp sarcinile încredinţate în mod legal de superiorul ierarhic, precum şi neexecutarea acestora din neglijenţã, în condiţiile cerute şi conform indicaţiilor primite;

d) asumarea de obligaţii sau responsabilitãţi faţã de persoane, organe ori organizaţii, interne sau internaţionale, în numele INEC sau în nume propriu, pe baza calitãţii de salariat, fãrã acordul sau împuternicirea prealabilã a angajatorului.

Spalarea banilor. Cum ma apar daca sunt acuzat de spalare de bani

Spalarea banilor este procesul sau complexul de actiuni prin care infractorii incearca si uneori reusesc sa ascunda originea si posesia reala a veniturilor ce provin din activitatile lor ilegale.

Potrivit Legii nr. 656/2002 pentru prevenirea si sanctionarea spalarii banilor, precum si pentru instituirea unor masuri de prevenire si combatere a finantarii actelor de terorism, prin spalarea banilor se intelege:

a) schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscand ca provin din savarsirea de infractiuni, in scopul ascunderii sau al disimularii originii ilicite a acestor bunuri sau in scopul de a ajuta persoana care a savarsit infractiunea din care provin bunurile sa se sustraga de la urmarire, judecata sau executarea pedepsei;

b) ascunderea sau disimularea adevaratei naturi a provenientei, a situarii, a dispozitiei, a circulatiei sau a proprietatii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscand ca bunurile provin din savarsirea de infractiuni;

c) dobandirea, detinerea sau folosirea de bunuri, cunoscand ca acestea provin din savarsirea de infractiunia€ť(art.23). Consideram ca in continutul locutiunii ar trebui sa fie incluse si, asocierea, sprijinirea, incurajarea, inlesnirea, instruirea sau sfatuirea in vederea comiterii oricareia dintre actiunile precizate in art.23 din Legea nr. 656/2002. Spalarea banilor este un proces prin care se da sau se incearca a se da o aparenta de legalitate unor profituri obtinute ilegal de catre infractorii care, fara a fi compromisi, beneficiaza ulterior de veniturile respective.

Acest proces dinamic se desfasoara in trei etape, si anume : obtinerea si miscarea fondurilor obtinute in mod direct sau indirect din infractiuni, ascunderea urmelor sau originii veniturior pentru a se evita orice suspiciuni sau investigatii si, in fine, disponibilizarea banilor si reinvestirea lor in activitati legale.

1) In etapa initiala sau de plasare a spalarii banilor, infractorul introduce profitul sau ilegal in sistemul financiar. Aceasta se poate face prin impartirea sumelor mari de bani in sume mai mici, care sunt apoi depozitate direct intr-un cont bancar sau folosite in cumpararea unor instrumente financiare (cecuri, bilete la ordin etc.).

2) Dupa intrarea fondurilor in sistemul financiar, are loc a doua etapa-stratificare. In aceasta etapa, infractorul intrprinde o serie de preschimbari sau miscari ale fondurilor pentru a le indeparta cat mai mult de sursa din care provin, cea mai uzitata cale fiind cea a transferului electronic intr-o serie de conturi din diverse banci de pe intreg globul. Sunt preferate acele zone geografice sau jurisdictii care nu coopereaza cu organele de ancheta specializate in combaterea acestui fenomen infractional.

3) Dupa ce a reusit sa traverseze primele doua etape ale procesului de spalare a banilor, infractorul sau grupul infractional trece la a treia etapa-integrarea-, in care fondurile intra in circuitul economic legal. Spalatorul de bani poate acum sa investeasca legal fondurile pe piata imobiliara, a bunurilor de lux sau a afacerilor, la alegere. Cele trei etape se pot desfasura distinct, dar pot avea loc si simultan sau, mai des, se pot suprapune.

Prin procedeele lor ilicite, infractorii pot investi in sectoarele economiei in care activele pot fi utilizate ulterior ca masini de spalare a banilor. In plus, intr-o economie in care tehnologia avansata si globalizarea permit transferul rapid de fonduri, lipsa de control asupra acestui fenomen infractional poate submina stabilitatea financiara. Intr-o tara cu o situatie financiara precara, scoaterea a milioane sau miliarde de dolari anual din procesul normal de crestere economica reprezinta un real pericol pentru credibilitatea, stabilitatea economica si securitatea sa nationala.

Calitatea de parte vatamata la infractiunea de inselaciune in opinia noulcodpenal.com

Cu privire la aceasta problema s-au emis mai multe opinii si anume: Unii judecatori au considerat ca adevaratul proprietar nu are calitatea de parte vatamata deoarece nu a fost prezent la incheierea contractului de catre inculpat, respectiv cand se retine ca acesta a savarsit infractiunea de inselaciune.

Pe de alta parte, nici cumparatorul nu are calitatea de parte vatamata deoarece el a vandut ulterior apartamentul si si-a incasat bani dati pe acesta, neavand astfel nici o paguba patrimoniala. in lipsa cauzarii vreunei pagube nu se poate retine in sarcina inculpatului existenta infractiunii de inselaciune. Alti judecatori au considerat ca nu are importanta daca paguba a fost creata in patrimoniul altei persoane, decat cel inselat, situatie in care inculpatul se face vinovat de savarsirea infractiunii de inselaciune.

A doua opinie, majoritara, a fost considerata ca fiind opinia corecta.

Ghid de individualizare a pedepsei in cazurile de coruptie. Precizari europene

Ca urmare a rapoartelor elaborate de Comisia Europeana in cadrul mecanismului de cooperare si verificare a progreselor realizate de Romania in atingerea obiectivelor de referinta specifice in domeniul luptei impotriva coruptiei, dar, mai ales, ca o consecinta a analizei desfasurate de magistratii romani, care au alcatuit grupul de lucru constituit prin Ordinul Ministrului Justitiei nr. 2723/C/2008, analiza finalizata cu redactarea unui studiu privind modalitatea de individualizare a pedepselor aplicate pentru infractiunile de coruptie, s-au identificat o serie de realitati ce se impun a fi mentionate pentru a putea stabili criterii unitare de individualizare judiciara, de natura a unifica practica judiciara in materie.

Astfel: – magistratii romani apreciaza ca gradul de pericol social generic al infractiunilor de coruptie este unul ridicat, insa aceasta opinie nu se reflecta in pedepsele concret aplicate, atat sub aspectul cuantumului acestora cat si al modalitatii de executare; – individualizarea judiciara a pedepselor aplicate pentru astfel de infractiuni este motivata cu caracter de generalitate, stereotip, fara o prezentare a datelor concrete ale cauzei; atunci cand se motiveaza totusi rationamentul care a stat la baza aplicarii tratamentului sanctionator respectiv, se accentueaza in mod deosebit aspectele care tin de persoana inculpatului, fara a analiza si alte criterii de individualizare; – absenta motivarii individualizarii judiciare a executarii pedepselor aplicate pentru infractiunile de coruptie. Analiza hotararilor judecatoresti pronuntate in aceasta materie, in intervalul 2004-2008, a reliefat faptul ca nu exista o jurisprudenta unitara si previzibila cat priveste individualizarea pedepselor sau a executarii acestora, astfel ca grupul de lucru a propus o serie de masuri cu caracter legislativ, organizatoric si tehnic care sa conduca, in final la unificarea practicii judiciare in materie. Elaborarea unui ghid cu privire la modalitatea de individualizare a pedepselor aplicate in cazul savarsirii infractiunilor de coruptie se inscrie in cadrul acestor masuri si a fost apreciat ca fiind util in cadrul intalnirilor ce au avut loc la Cluj, Timisoara, Iasi si Bucuresti si la care au participat numerosi magistrati. Se impune precizarea ca, in vederea unificarii practicii judiciare in materie, la fel de important ca si procesul de identificare a unor criterii suplimentare de individualizare a pedepselor este si fenomenul de responsabilizare a magistratilor romani care trebuie sa accepte ideea ca, urmand o serie de recomandari elaborate de Inalta Curte de Casatie si Justitie, nu le este, in mod subtil, incalcata independenta, ci se realizeaza premisele unui act de justitie previzibil si eficient, in acord cu angajamentele asumate de Romania prin Planul de actiune . Rolul politicii penale in lupta impotriva coruptiei.

Principalul rol in lupta impotriva coruptiei il are, in mod firesc, politica penala a unui stat, in scopul eradicarii fenomenului infractional. Astfel, masurile identificate de grupul de lucru constituit din magistratii romani si care au fost cuprinse in studiul amintit anterior reprezinta tocmai instrumentele de politica penala care cad, in cea mai mare parte, in sarcina legislativului. O parte din instrumentele de politica penala ce vizeaza lupta impotriva coruptiei sunt insa la indemana puterii judecatoresti care, chiar si in absenta unor innoiri legislative corespunzatoare, trebuie sa-si asume angajamentul Romaniei de a lupta impotriva coruptiei prin solutionarea cu celeritate a cauzelor si in acelasi timp, in mod eficient, echitabil si previzibil. Tratamentul sanctionator al infractiunilor de coruptie si, implicit, individualizarea judiciara a pedepselor aplicate in astfel de cauze, precum si a modalitatilor de executare a acestora sunt aspecte importante de politica penala care, pentru a-si atinge scopul, trebuie sa aiba caracter unitar si previzibil.

Pe de alta parte, chiar si in situatia existentei unor prevederi legislative perfecte, in absenta unei practici judiciare unitare nu va mai fi atins scopul pedepselor si nici nu se vor inregistra rezultate notabile in lupta impotriva coruptiei. Consideram ca, in acest context, coruptia se impune a fi considerata un fenomen infractional cu un grad sporit de pericol social, realitate ce determina imperativul adoptarii de masuri in consecinta. Aceasta nu inseamna ca este suficienta pedepsirea ferma a infractorilor, fara o adecvare corespunzatoare a tratamentului penal la pericolul social si la persoana faptuitorului, dar, mai ales, fara tratarea cauzelor care le-au determinat si a conditiilor care au favorizat producerea fenomenului infractional. Afirmarea, prin urmare, ca lupta impotriva coruptiei este un aspect de politica penala, se constituie din masuri extrem de complexe si care cad in sarcina a numerosi actori, insa ne vom limita recomandarile sub forma unor criterii de individualizare a pedepselor in scopul unificarii practicii judiciare in materie, ca parte componenta a ansamblului de masuri si instrumente identificate.

Pentru ca politica penala, privita sub aspectul actiunii de lupta impotriva coruptiei, sa-si atinga scopul – reducerea treptata a fenomenului infractional – este necesar ca fiecare pedeapsa aplicata sa-si indeplineasca functiile sale, intrucat doar in acest mod scopul pedepsei va putea fi atins; in acest sens, o pedeapsa este apta sa-si indeplineasca functiile si sa-si realizeze scopul numai daca, atat in faza judecatii, cat si in faza executarii, este perfect individualizata, ca instrument adecvat de realizare practica a politicii penale. Individualizarea judiciara a pedepselor aplicate pentru savarsirea infractiunilor de coruptie In analiza noastra apreciem ca trebuie pornit de la definirea operatiunii de individualizare judiciara, ca activitate desfasurata de instanta de judecata, in cadrul prevazut de lege, avand in vedere personalitatea faptuitorului si gravitatea faptei savarsite. Urmare a prioritatii politicii penale actuale, anume cea a luptei impotriva coruptiei, subliniem importanta deosebita a acestei misiuni a judecatorului care solutioneaza cauzele penale. Pentru realizarea unei practici judiciare unitare in materie, in activitatea de individualizare judiciara a pedepselor trebuie urmati o serie de pasi, si anume: a€˘ Determinarea scopului pedepsei; a€˘ Stabilirea si analiza criteriilor de individualizare judiciara a pedepsei; a€˘ Evaluarea finala a imprejurarilor savarsirii faptei . A) Determinarea scopului pedepsei este primul pas in activitatea de individualizare judiciara, intrucat numai dupa ce se lamureste acest aspect se poate aprecia in ce masura sunt relevante anumite realitati de fapt si modalitatea de evaluare a acestora. Individualizarea pedepsei trebuie sa aiba ca scop determinarea aplicarii unei pedepse juste, corecte, atat sub aspectul restabilirii ordinii de drept incalcate, cat si prin punctul de vedere al nevoii de reeducare a faptuitorului. In aceasta maniera, retributia justa realizeaza si scopul pedepsei, cel de preventie generala si speciala.

Cu atat mai mult, in cazul infractiunilor de coruptie, trebuie avute in vedere, in egala masura persoana infractorului si, respectiv, reeducarea si reintegrarea sa sociala, cat si dimensiunea fenomenului infractional si asteptarile societatii fata de mecanismul justitiei penale, pentru a realiza o proportionalitate reala intre cele doua aspecte. Aceasta nu inseamna ca este agreata ideea aplicarii unor a€žpedepse exemplarea€ť, a€žcu efect intimidanta€ť, asa cum s-a exprimat jurisprudenta in materie, ci a unor pedepse juste, echitabile, atat pentru infractor cat si pentru societate . Credem insa ca, prin urmarirea tuturor pasilor propusi pentru activitatea de individualizare judiciara a pedepselor aplicate in cauzele de coruptie si, in mod special, prin stabilirea scopului pedepsei ce urmeaza a fi aplicata, practica judiciara in materie va cunoaste un grad mai mare de uniformitate si previzibilitate. In acest context, este util a reaminti judecatorilor responsabilitatea speciala ce le revine in cadrul mecanismelor care alcatuiesc politica actuala si care are ca obiectiv principal lupta impotriva coruptiei. B) Stabilirea si analiza criteriilor de individualizare judiciara a pedepsei A doua actiune ce se impune a fi desfasurata de judecatori este stabilirea si analiza criteriilor de individualizare judiciara a pedepsei, respectiv, evaluarea acelor circumstante concrete ale faptei care au importanta pentru stabilirea genului si duratei sau cuantumului pedepsei.

Analiza criteriilor generale de individualizare prevazute de art. 72 din Codul penal este obligatorie si trebuie facuta cumulativ; avand in vedere faptul ca primele doua criterii – dispozitiile partii generale ale Codului penal si limitele de pedeapsa fixate in partea speciala a acestuia – vizeaza legalitatea operatiunilor de individualizare judiciara, credem ca trebuie insistat asupra celorlalte criterii si anume gravitatea faptei savarsite, persoana faptuitorului si imprejurarile care atenueaza sau agraveaza raspunderea penala. Apreciem ca analiza ultimelor trei criterii generale amintite trebuie efectuata, de asemenea, cumulativ, intrucat ele se interconditioneaza reciproc, fara a da o pondere mai mare aspectelor care contureaza personalitatea infractorului sau, dimpotriva, celor care caracterizeaza fapta savarsita . Aceste criterii sunt deopotriva obligatorii, atat pentru stabilirea si aplicarea pedepselor principale, cat si a celor complementare. Gradul de pericol social al faptei savarsite trebuie analizat in mod deosebit de catre judecator, nu in detrimentul celorlalte criterii de individualizare, iar analiza trebuie sa fie reflectata in considerentele hotararii judecatoresti pronuntate. Simpla limitare, in continutul hotararii judecatoresti, la dispozitiile art. 72 din Codul penal si implicit la gradul de pericol social al faptei, echivaleaza cu o lipsa de motivare a hotararii sub aspectul individualizarii judiciare a pedepsei, aspect ce nu poate fi acceptat nici din perspectiva luptei impotriva coruptiei, nici din cea a respectarii dreptului la un proces echitabil in sensul art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului. Pe de alta parte, se impune precizarea ca simpla constatare a gradului de pericol social generic crescut al infractiunilor de coruptie nu reprezinta o motivare a mecanismului de individualizare judiciara a pedepsei ce urmeaza a fi aplicata; judecatorul are obligatia analizarii gradului de pericol social concret, alaturi de celelalte criterii de individualizare. Pentru a putea aprecia in mod concret gravitatea concreta a faptei si pentru a realiza o justa individualizare a pedepsei, judecatorul trebuie sa raporteze fapta dedusa judecatii la sistemul general de valori, acceptat de societate si care ar trebui sa se reflecte in jurisprudenta (in acest context apare ca fiind importanta si cunoasterea practicii judiciare in materie). Totodata, se impune a cerceta continutul concret al faptei – actiunea sau inactiunea concreta, mijloacele folosite, urmarea imediata si in egala masura, caracterul si importanta obiectului infractiunii, caracterul si gravitatea urmarilor acesteia, prejudiciul efectiv produs, atunci cand este cazul, aspecte care, asa cum am precizat anterior, trebuie sa se reflecte si in continutul hotararii judecatoresti. Evaluarea gravitatii faptei nu se poate realiza in absenta unei analize serioase a vinovatiei infractorului, a atitudinii psihice a acestuia fata de fapta comisa si urmarile acesteia. Desi legea nu distinge in acest sens, credem ca analizarea componentei cognitive (intelective) – capacitatea infractorului de a-si reprezenta elementele infractiunii – poate justifica ideea unei gradari a vinovatiei spre un maxim atunci cand aceasta reprezentare este clara si certa si diminuata, succesiv, atunci cand reprezentarea respectiva devine indoielnica. In acelasi sens, credem ca se impune analizarea gradului de cunoastere a ilicitului penal, ca si a gradului de adeziune psihologica a infractorului la fapta sau a complexitatii si duratei procesului deliberativ.

Gravitatea concreta a faptei este influentata si de mobilul si scopul acesteia; analizarea acestora apare ca deosebit de utila in procesul de individualizare judiciara a pedepselor aplicate in cazul infractiunilor de coruptie, astfel ca judecatorul, inca din etapa cercetarii judecatoresti, va trebui sa le aiba in vedere in procesul de administrare a probelor. Persoana infractorului este un alt criteriu de individualizare judiciara a pedepselor care trebuie sa fie adecvate si proportionale fata de fiecare infractor (raportat la periculozitatea sociala a acestuia si trasaturile sale specifice care ii definesc personalitatea). Subliniem ca acest criteriu nu trebuie sa aiba caracter preponderent, in defavoarea celorlalte criterii si se impune a fi analizat prin raportare la conduita sa infractionala. Cel mai important mijloc de proba ce poate fi utilizat ca baza de analiza a acestui criteriu de individualizare il reprezinta referatul de evaluare intocmit de serviciul de probatiune.

Apreciem ca acesta poate oferi cele mai complete informatii care sa circumstantieze persoana infractorului, ca si nevoia sa de reeducare si posibilitatea de reinsertie sociala dupa executarea unei sanctiuni de drept penal; starea psiho-fizica a infractorului, particularitatile psihice ale acestuia, mediul social in care a crescut si a trait, sfera relatiilor sale pe diverse planuri, comportamentul infractorului inainte si dupa savarsirea infractiunii. Fara indoiala ca, pentru a avea in vedere toate aceste aspecte, instanta trebuie sa aiba la dispozitie o baza cat mai larga de informatii cu privire la persoana faptuitorului (declaratii de martori, caracterizari, anchete sociale, concluziile unor rapoarte de expertiza, referatul de evaluare psiho-sociala), mijloace de proba ce se impun a fi administrate, atat la propunerea infractorului, cat si din oficiu, in masura in care instanta are nevoie de informatii suplimentare pentru circumstantierea persoanei fata de care exista posibilitatea aplicarii unei pedepse. Toate aceste aspecte trebuie reflectate in considerentele hotararii judecatoresti ce urmeaza a fi pronuntate in cauzele de coruptie – analiza cumulativa a criteriilor de individualizare si coroborarea probelor care furnizeaza informatiile respective, precum si indicarea temeiurilor care fundamenteaza proportionalitatea intre scopul reeducarii infractorului, prin caracterul retributiv al pedepsei aplicate, si asteptarile societatii fata de actul de justitie realizat sub aspectul restabilirii ordinii de drept incalcate. C) Evaluarea finala a imprejurarilor savarsirii faptei Finalizarea procesului de individualizare a pedepsei presupune o activitate de cantarire a tuturor imprejurarilor care caracterizeaza fapta si persoana infractorului in scopul stabilirii unei pedepse care sa asigure realizarea scopului acesteia.

In aceasta activitate, judecatorul trebuie sa asigure un echilibru intre criteriile de individualizare a pedepsei si scopurile pedepsei; o judecata echitabila trebuie sa aiba ca finalitate realizarea unei proportionalitati juste, corespunzatoare faptei comise si vinovatiei infractorului, reeducarea si reinsertia sociala a acestuia in restabilirea ordinii de drept prin stabilirea pedepsei de o maniera in care sa functioneze ca o forta sociala pedagogica in societate . Cat priveste imprejurarile care atenueaza sau agraveaza raspunderea penala sau cauzele modificatoare de pedeapsa credem ca nu mai justifica analiza lor detaliata in cuprinsul prezentului ghid, insa se impune precizarea ca instanta are obligatia evaluarii si mai ales a motivarii constatarii acestora si a efectelor lor, in cadrul operatiunii complexe de individualizare a pedepselor, cu atat mai mult in situatia in care acestea se afla in concurs. Daca pasii mentionati ar trebui sa conduca la stabilirea unei pedepse juste, nu mai putin importanta este si operatiunea de individualizare a executarii pedepsei aplicate, bazata pe aceleasi criterii amintite anterior.

Observatiile noastre nu conduc, in mod obligatoriu, la concluzia ca, in cazul infractiunilor de coruptie singura modalitate acceptabila ar fi executarea efectiva a pedepselor aplicate, insa subliniaza necesitatea motivarii minutioase de catre instanta de judecata care opteaza pentru suspendarea executarii pedepsei, in mod special. Apreciem totusi ca, date fiind observatiile anterioare, suspendarea executarii pedepsei ar trebui dispusa, in cazul infractiunilor de coruptie, doar in situatia faptelor caracterizate de un grad foarte redus de pericol social concret, comise de persoane a caror atitudine fata de fapta si urmarile produse denota o periculozitate sociala scazuta si posibilitatea reeducarii lor chiar si fara privarea de libertate – pentru care simpla aplicare a unei pedepse reprezinta un avertisment extrem de serios, de natura a sta la baza schimbarii unor mentalitati eronate.

Concluzii

Activitatea de individualizare judiciara a pedepselor aplicate in cazul savarsirii infractiunilor de coruptie reprezinta, in contextul socio-politic actual, o responsabilitate deosebita a instantelor de judecata, prin prisma angajamentelor asumate de Romania, a asteptarilor societatii fata de finalitatea actului de justitie, dar si a schimbarii unor mentalitati si deprinderi. Fara indoiala ca ea nu are caracter de noutate pentru judecatorii romani, insa se impune parcurgerea pasilor mentionati si analiza detaliata a criteriilor de individualizare judiciara, in mod cumulativ, in scopul realizarii unei practici judiciare unitare si previzibile in materie, prin stabilirea si aplicarea unor pedepse juste si echitabile. Se vor analiza minutios, in toate cauzele, gradul de pericol social concret al faptei savarsite si periculozitatea infractorului, alaturi de celelalte criterii, pornind de la mijloace de proba administrate la cerere sau din oficiu, special in acest scop, si care sa ofere suficiente informatii instantelor, ca baza pentru stabilirea si aplicarea pedepselor. Cuantumul prejudiciului efectiv produs prin infractiune poate reprezenta un aspect de care sa se tina seama in procesul de individualizare judiciara, dar fara a fi rupt din ansamblul celorlalte criterii; astfel, simpla constatare a producerii unui prejudiciu relativ redus sau a pretinderii/primirii/acceptarii promisiunii/nerespingerii promisiunii unui folos material cu o valoare scazuta nu este, prin ea insasi, suficienta pentru a justifica aplicarea unei pedepse reduse a carei executare sa fie suspendata, eventual, ignorandu-se, in acelasi timp, celelalte criterii amintite.

Consideram ca se impune o abordare dialectica a tuturor criteriilor de individualizare, fara a se sublinia, cu precadere lipsa antecedentelor penale ale infractorului, de exemplu, faptul ca anterior comiterii faptei se bucura de o buna reputatie, are o pregatire scolara si profesionala peste medie etc., aspecte care, in principiu, in cazul infractiunilor de coruptie, nu au neaparat valoarea unor circumstante atenuante, mai ales atunci cand infractorul a profitat de aceste realitati pentru a-si disimula comportamentul infractional sau a-si asigura realizarea scopului ilicit propus; in acest context apreciem ca deosebit de utila analiza scopului si a mobilului infractiunii in fiecare cauza in parte, tocmai pentru a realiza o adecvare corespunzatoare a pedepsei.

Mandatul de arestare europeana pentru infractiuni de afaceri

Drepturile acuzatului sunt respectate daca acesta a mandatat un avocat pentru a-l apara la proces si a fost intr-adevar aparat de avocatul respectiv in cursul procesului. Decizia-cadru privind mandatul european de arestare1 urmareste simplificarea si accelerarea procedurilor de predare a persoanelor intre statele membre. Acest nou regim elimina complexitatea si riscurile de intarziere inerente procedurilor de extradare prin stabilirea unui sistem de libera circulatie a deciziilor judiciare intemeiat pe recunoasterea reciproca.

In acest context, o dispozitie din decizia-cadru2 interzice autoritatilor judiciare sa refuze executarea mandatului de arestare emis in scopul executarii unei pedepse, in ipoteza in care persoana interesata nu a fost prezenta personal la proces, atunci cand, avand cunostinta de procesul stabilit, a mandatat un avocat pentru a o apara si a fost intr-adevar aparata de avocatul respectiv. Or, potrivit jurisprudentei Tribunal Constitucional (Curtea Constitutionala, Spania), in cazul condamnarilor pentru infractiuni grave pronuntate in lipsa acuzatului, predarea condamnatului trebuie sa fie conditionata de posibilitatea de revizuire a hotararii in statul membru care a emis mandatul de arestare.

In octombrie 1996, Audiencia Nacional (Spania) a declarat admisibila extradarea in Italia a domnului Stefano Melloni pentru a fi judecat acolo pentru faptele enumerate in mandatele de arestare emise de Tribunale diFerrara (Italia). Dupa ce a beneficiat de o punere in libertate in schimbul unei cautiuni de 5 000 000 ESP (aproape 30 000 de euro), pe care a achitat-o in ziua urmatoare, domnul Melloni a fugit, astfel incat nu a mai putut fi predat autoritatilor italiene. In 1997, Tribunale di Ferrara a constatat neprezentarea domnului Melloni si a decis ca notificarile ulterioare sa fie efectuate avocatilor pe care acesta ii numise deja. Printr-o hotarare a Tribunale di Ferrara din 2000, confirmata ulterior printr-o hotarare a Corte d`Appello di Bologna (Curtea de Apel din Bologna, Italia) din 2003, domnul Melloni a fost condamnat in lipsa la o pedeapsa cu inchisoarea de zece ani pentru bancruta frauduloasa. Printr-o hotarare din 2004, Corte suprema de cassazione (Curtea suprema de casatie, Italia) a respins recursul formulat deavocatii acestuia. Ca urmare a arestarii acestuia de politia spaniola, domnul Melloni s-a opus predarii sale autoritatilor italiene, aratand ca, in primul rand, in pofida faptului ca in apel a desemnat un alt avocat si i-a revocat pe cei doi anteriori, notificarile au continuat sa fie adresate acestora din urma.

In al doilea rand, acesta a afirmat ca dreptul procedural italian nu prevede posibilitatea de a formula o cale de atac impotriva condamnarilor pronuntate in lipsa, motiv pentru care mandatul european de arestare ar trebui, daca este cazul, sa fie supus conditiei ca Italia sa garanteze posibilitatea de a formula o cale de atac impotriva hotararii. In septembrie 2008, Audiencia Nacional a decis predarea domnului Melloni autoritatilor italiene in vederea executarii pedepsei care i-a fost aplicata de Tribunale di Ferrara, apreciind ca nu s-a dovedit faptul ca avocatii desemnati de domnul Melloni incetasera sa il reprezinte. Instanta spaniola a considerat ca dreptul acestuia la aparare fusese respectat, dat fiind ca avusese cunostinta in prealabil de desfasurarea procesului, ca s-a aflat in mod voluntar in situatia de contumacie si ca a desemnat doi avocati pentru reprezentarea si apararea sa, care intervenisera in aceasta calitate in prima instanta, in apel si in recurs, epuizand astfel caile de atac. Domnul Melloni a introdus o cale de atac impotriva acestei hotarari la Tribunal Constitucional. Acesta din urma intreaba Curtea de Justitie daca decizia-cadru interzice instantelor spaniole sa conditioneze predarea domnului Melloni de posibilitatea revizuirii condamnarii sale. In concluziile prezentate astazi, avocatul general Yves Bot propune Curtii sa raspunda, in primul rand, ca dispozitia in cauza din decizia-cadru nu permite autoritatii judiciare de executare, in cazurile mentionate in dispozitia respectiva, sa supuna executarea unui mandat european de arestare conditiei ca persoana care face obiectul acestuia sa poata beneficia de rejudecarea cauzei in statul membru care a emis mandatul.

Avocatul general considera ca aceasta concluzie rezulta nu doar din modul de redactare al dispozitiei mentionate, ci si din obiectivele urmarite de legiuitorul Uniunii. In fata unor incertitudini care erau de natura sa reduca eficacitatea mecanismului de recunoastere reciproca a deciziilor judiciare pronuntate in lipsa, legiuitorul Uniunii a decis sa prevada in mod exhaustiv cazurile in care executarea unui mandat european de arestare emis in scopul executarii unei hotarari pronuntate in lipsa trebuie sa fie considerata ca nu aduce atingere dreptului la aparare. Acest lucru este incompatibil cu mentinerea posibilitatii ca autoritatea judiciara de executare sa conditioneze predarea unei persoane de revizuirea condamnarii in scopul garantarii dreptului acesteia la aparare, in imprejurari precum cele din speta. In al doilea rand, avocatul general considera ca aceasta dispozitie este compatibila cu dreptul la un proces echitabil si cu respectarea dreptului la aparare prevazute de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Astfel, acesta apreciaza ca dispozitia mentionata stabileste conditiile in care persoana interesata trebuie sa fie considerata ca a renuntat in mod voluntar si neechivoc sa se prezinte la proces, astfel incat nu mai poate revendica beneficiul unei rejudecari a cauzei. In ultimul rand, avocatul general se pronunta cu privire la domeniul de aplicare al articolului 53 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene care prevede ca aceasta nu aduce atingere drepturilor omului recunoscute, in domeniile de aplicare corespunzatoare, prin constitutiilestatelor membre.

Potrivit avocatului general, aceasta dispozitie nu poate fi invocata pentru a face sa prevaleze dreptul constitutional national fata de decizia-cadru si a conditiona astfel executarea unui mandate european de arestare de beneficiul unei rejudecari a cauzei in statul membru emitent. Aceasta constatare rezulta din respectarea principiilor preeminentei dreptului Uniunii, aplicarii uniforme si eficiente a dreptului Uniunii in cadrul statelor membre si securitatii juridice. In plus, avocatul general aminteste ca nivelul de protectie a drepturilor fundamentale nu trebuie sa fie stabilit in abstracto, ci intr-un mod adaptat cerintelor legate de obiectivele urmarite de Uniune.

Acesta subliniaza, pe de o parte, ca pentru a indeplini obiectivul privind construirea in cadrul Uniunii a unui spatiu de libertate, securitate si justitie, legiuitorul Uniunii a urmarit sa consolideze increderea reciproca intre statele membre prin apropierea legislatiilor nationale in materia drepturilor persoanelor in cadrul procedurilor penale pentru a facilita si a accelera cooperarea judiciara.

Pe de alta parte, legiuitorul Uniunii a dorit sa protejeze drepturile fundamentale fara sa compromita eficienta mecanismului privind mandatul european de arestare, evitand ca garantiile procedurale sa fie folosite in unicul scop de a se sustrage actiunii justitiei. Concluziile avocatului general in cauza C-399/11 Melloni 1 Decizia-cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare si procedurile de predare intre statele membre, astfel cum a fost modificata prin Decizia-cadru 2009/299/JAI a Consiliului din 26 februarie 2009 de consolidare a drepturilor proceduraleale persoanelor si de incurajare a aplicarii principiului recunoasterii reciproce cu privire la deciziile pronuntate in absenta persoanei in cauza de la proces (JO L 190, p. 1, Editie speciala, 15/vol. 10, p. 78, si JO L 81, p. 24).2 Articolul 4a alineatul (1) literele (a) si (b).

Produse accizabile in afara antrepozitului fiscal. Incadrare juridica

PUNCTUL DE VEDERE formulat de Ministerul Public asupra sesizarii Colegiului de conducere al Curtii de Apel Bacau, vizand problema de drept: „incadrarea juridica a faptei persoanei fizice, care detine in afara antrepozitului fiscal (desi nu are calitate de antrepozitar autorizat), peste limitele prevazute de lege, produse accizabile nemarcate si care provin din contrabanda”.

Examenul jurisprudentei nationale evidentiaza urmatoarele orientari de practica, confirmand astfel caracterul neunitar al acesteia:

 I . Intr-o orientare, instantele au retinut un concurs de infractiuni in structura caruia au intrat :

 a) infractiunile prevazute de art.270 alin.3 din Legea nr.86/2006, respectiv Codul vamal si art.2961 alin.1 lit.l din Legea nr.571/2003, respectiv Codul fiscal;

b) art.2961 alin.1 lit.l din Codul fiscal si art.9 alin.1 lit.a din Legea nr.241/2005;

c) art.270 alin.3 din Codul vamal, art.2961 alin.1 lit.l din Codul fiscal si art.9 alin.1 lit.a din Legea nr.241/2005;

 II. Intr-o alta orientare, instantele au retinut o singura infractiune, dupa cum urmeaza :

 a) art.270 alin.3 din Codul vamal (Anexele 109 – 139);

b) art.2961 alin.1 lit.l din Codul fiscal (Anexele 140 – 168);

c) art.9 alin.1 lit.a din Legea nr.241/2005 (Anexa 169).

 Incadrarea juridica corecta este cea exprimata de prima orientare jurisprudentiala.

 Art.2961 alin.1 lit.l din Codul fiscal (Legea nr.571/2003 publicata in M.Of. nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificarile si completarile ulterioare) incrimineaza detinerea de catre orice persoana in afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul Romaniei a produselor accizabile supuse marcarii, potrivit Titlului VII, fara a fi marcate sau marcate necorespunzator ori cu marcaje false, peste limita a 10.000 tigarete, 400 tigari de foi de 3 gr., 200 tigari de foi mai mari de 3 gr., peste 1 kg tutun de fumat, alcool etilic peste 40 litri, bauturi spirtoase peste 200 litri, produse intermediare de alcool peste 300 litri, bauturi fermentate, altele decat bere si vinuri, peste 300 litri, sanctionand-o, conform alin.2 lit.a a aceluiasi articol, cu pedeapsa inchisorii de la 1 an la 4 ani.

 Art.270 alin.3 din Codul vamal (Legea nr.86/2006 publicata in M.Of. nr.350 din 19 aprilie 2006, cu modificarile si completarile ulterioare) incrimineaza colectarea, detinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea si vanzarea bunurilor sau marfurilor

care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscand ca acestea provin din contrabanda sau sunt destinate savarsirii acesteia, asimiland faptele enumerate cu infractiunea de contrabanda si prevazand o pedeapsa de la 2 la 7 ani inchisoare.

Art.9 alin.1 lit.a din Legea nr.241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, publicata in Monitorul Oficial nr.672 din 27 iulie 2005, cu modificarile si completarile ulterioare reglementeaza ca infractiune de evaziune fiscala ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile savarsite in scopul sustragerii de la indeplinirea obligatiilor fiscale, sanctionand-o cu inchisoare de la 2 la 8 ani si interzicerea unor drepturi, respectiv inchisoare de la 7 la 13 ani si

interzicerea unor drepturi (in cazul formei agravate – producerea unui prejudiciu mai mare de 100.000 euro, in echivalentul monedei nationale, conform art.9 alin.2 din acelasi act normativ, astfel cum a fost modificat prin articolul unic, punctul 5 al Legii nr.50/2013 privind modificarea

Legii nr.241/2005).

Din reglementarea primelor doua infractiuni evocate rezulta ca obiectul material al acestora il reprezinta produse accizabile, in cazul infractiunii prevazute de art.2961 alin.1 lit.l din Codul fiscal, respectiv bunuri sau marfuri care trebuie sa fie plasate sub un regim vamal si care, totodata, provin din contrabanda, in cazul infractiunii prevazute de art.270 alin.3 din Codul vamal.

 Cele doua aspecte care circumscriu obiectele materiale precizate (acciza, respectiv regimul vamal) sunt reglementate de cele doua coduri, fiscal si vamal, ambele legi cu caracter special care protejeaza valori sociale diferite.

 Din aceasta perspectiva, sunt necesare unele precizari :

 Astfel, produsele accizabile (alcool, bauturi alcoolice si tutun prelucrat, conform art.2062 lit.a si b din Legea nr.571/2003) sunt supuse accizei din momentul importului acestora, chiar neregulamentar (art.2065 lit.b si art.2067 alin.1 lit.d din acelasi act normativ). Mai mult, detinerea de produse accizabile in afara antrepozitului fiscal, pentru care nu se face dovada perceperii accizelor, atrage plata acestora (art.20621 pct.7 din Legea nr.571/2003).

 Conform art.2066 alin.1 din Codul fiscal, acciza este exigibila in momentul eliberarii pentru consum care, potrivit art.2067 alin.1 lit.b si d din acelasi act normativ are intelesul de detinere de produse accizabile in afara unui regim suspensiv de accize pentru care accizele nu au fost percepute (lit.b), respectiv importul de produse accizabile, chiar si neregulamentar, cu exceptia cazului in care produsele accizabile sunt plasate, imediat dupa import, in regim suspensiv de accize (lit.d a art.2067 alin.1, anterior mentionata).

Din coroborarea punctelor 4 si 11 ale art.2063 din Codul fiscal rezulta ca regim suspensiv de accize este antrepozitul fiscal.

In consecinta, detinerea de produse accizabile in afara antrepozitului fiscal exclude existenta unui regim suspensiv de accize si naste, in persoana care detine astfel produsele accizabile, obligatia de plata a accizei (art.2069 alin.1 lit.b din Codul fiscal). Acciza devine exigibila, asa cum s-a aratat anterior, din momentul detinerii (art.2066 alin.1 coroborat cu art.2067 alin.1 lit.b si art.20621 pct.7 din Codul fiscal), fie din momentul importului, chiar si neregulamentar (art.2066 alin.1 coroborat cu art.2067 alin.1 lit.d si art.20621 pct.7 din acelasi cod).

 In conditiile in care produsele accizabile detinute in afara antrepozitului fiscal sunt nemarcate, ori cu marcaje necorespunzatoare sau false si, totodata, depasesc si limitele cantitative prevazute de art.2961 alin.1 lit.l din Codul fiscal, sunt intrunite elementele constitutive ale acestei infractiuni .

Avand in vedere ca premisa de fapt ce face obiectul analizei vizeaza si conditia provenientei din contrabanda (cunoscuta de autorul faptei) a produselor accizabile, nemarcate si detinute in afara antrepozitului fiscal, se impune analiza art.270 alin.3 din Codul vamal, respectiv a dispozitiilor acestuia referitor la regimul vamal (conditia bunurilor sau marfurilor ce fac obiectul infractiunii prevazute de art.270 alin.3 din Codul vamal fiind aceea a obligativitatii supunerii unui regim vamal).

Astfel, conform art.71 din Codul vamal, marfurilor straine introduse in tara li se atribuie o destinatie vamala. Potrivit art.4 pct.19 lit. a din acelasi cod, destinatia vamala poate fi plasarea marfurilor sub un regim vamal, iar regimul vamal, conform art.4 pct.20 lit.a, poate fi punerea in libera circulatie.

 Punerea in circulatie a marfurilor supuse dreptului de import da nastere datoriei vamale la import, conform art.223 alin.1 din Codul vamal; aceasta, intr-o procedura legala de introducere a marfurilor in tara, cu respectarea dispozitiilor Legii nr.86/2006.

 Totusi, chiar si introducerea ilegala pe teritoriul vamal al Romaniei a marfurilor supuse dreptului de import da nastere datoriei vamale la import, conform art.224 alin.2 din Codul vamal.

 Debitori ai acestei datorii, printre altii, sunt si orice persoana care a cumparat sau a detinut marfurile in cauza si care stia sau trebuia sa stie, in momentul achizitionarii sau primirii marfurilor, ca acestea au fost introduse ilegal, conform art.224 alin.3 lit.c din Codul vamal.

 In consecinta, in considerarea celor anterior expuse, rezulta ca in momentul introducerii, chiar ilegale, pe teritoriul Romaniei de produse (bunuri sau marfuri) accizabile care, totodata trebuie supuse unui regim vamal, se nasc in persoana autorului faptei; doua obligatii fiscale, respectiv datoria vamala si acciza. Acestea sunt, de altfel, expresii ale valorilor sociale ocrotite prin cele doua legi speciale, Codul fiscal si cel vamal, inclusiv prin norme cu caracter penal.

 Incalcarea acestor valori sociale prin savarsirea unor fapte care indeplinesc conditiile prevazute de art.2961 alin.1 lit.l din Codul fiscal, respectiv de art.270 alin.3 din Codul vamal, tinand seama si de caracterul de legi speciale al acestor acte normative este argumentul pentru retinerea celor doua infractiuni in concurs ideal.

 In consecinta, pledeaza pentru retinerea concursului ideal de infractiuni valorile sociale diferite ocrotite prin cele doua legi cu caracter special (regimul fiscal si cel vamal), absenta unitatii de interes juridic protejat.

 Acestea sunt, totodata, si argumente care exclud un raport de absorbtie intre cele doua infractiuni, in oricare dintre variante (a infractiunii prevazute de art.270 alin.3 din Codul vamal in infractiunea prevazuta de art.2961 alin.1 lit.l din Codul fiscal si invers). La aceste argumente se adauga si faptul ca oricare dintre infractiunile mentionate se poate, in abstracto, consuma fara absorbtia celeilalte datorita elementelor de diferenta situate la nivelul obiectului material (cel al infractiunii de contrabanda, desi il include pe cel al infractiunii prevazute de art.2961 alin.1 lit.l din Codul fiscal, este mai larg decat acesta, nefiind circumscris exclusiv produselor accizabile, ci tuturor bunurilor sau marfurilor care trebuie supuse unui regim vamal; al premisei atasate acestui obiect – in cazul contrabandei, acela de a proveni din aceasta si care nu este necesar in cazul infractiunilor reglementate de Codul fiscal), al subiectului activ care, in cazul infractiunii de contrabanda, este supus conditiei de a cunoaste provenienta ilicita a bunurilor sau marfurilor, conditie indiferenta in cazul infractiunilor reglementate de Codul fiscal.

 Retinand in concurs ideal infractiunea prevazuta de art.2961 alin.1 lit.l din Codul fiscal si art.270 alin.3 din Codul vamal, autorul, condamnat sub aceasta incadrare juridica, va fi obligat si la plata accizei si datoriei vamale, obligatii care ii incumba si care sunt exigibile astfel cum s-a aratat in cele ce preced.

 Faptul recuperarii sumelor ce reprezinta obiectul obligatiei fiscal (acciza), respectiv vamale exclude posibilitatea retinerii, in concurs, si a infractiunii de evaziune fiscala, prevazuta de art.9 alin.1 lit.a din Legea nr.241/2005.

 Aceasta infractiune incrimineaza ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile daca s-a realizat in scopul sustragerii de la indeplinirea obligatiilor fiscale. Conform art.2 lit.e din Legea nr.241/2005, obligatii fiscale sunt cele prevazute exclusiv de Codul fiscal si de procedura fiscala, printre acestea regasindu-se si acciza (art.2 lit.g din Codul fiscal).

 Or, sustragerea de la plata accizei, prin ascunderea bunului sau sursei impozabile sau taxabile, se realizeaza intr-o maniera particulara prin savarsirea infractiunii prevazute de art.2961 alin.1 lit.l din Codul fiscal. Intr-adevar, aceasta infractiune este o modalitate faptica de savarsire a infractiunii prevazute de art.9 alin.1 lit.a din Legea nr.241/2005 (detinerea in afara antrepozitului fiscal de produse accizabile, pentru care accizele nu au fost percepute conform legii, fapt ce face exigibila obligatia de plata a accizei reprezinta o ascundere a bunului taxabil in scopul sustragerii de la indeplinirea obligatiilor fiscale), insa ea a fost reglementata distinct, printr-o norma cu caracter special care va exclude de la aplicare norma cu caracter general, respectiv art.9 alin.1 lit.a din Legea nr.241/2005.

 Retinerea ambelor infractiuni, atat a art.2961 alin.1 lit.l din Legea nr.571/2003, cat si a art.9 alin.1 lit.a din Legea nr.241/2005 ar avea caracter redundant, ilustrand un concurs de calificari sau de texte care se rezolva prin aplicarea principiului specialia generalibus derogant.

 Concluzia de mai sus nu este infirmata nici de faptul ca infractiunea din Codul fiscal nu prevede expres cerinta scopului sustragerii de la indeplinirea obligatiilor fiscale, cerinta regasita doar in continutul constitutiv al infractiunii prevazute de art.9 alin.1 lit.a din Legea nr.241/2005.

 Intr-adevar, formal, aceasta cerinta nu apare in continutul constitutiv al infractiunii prevazute de art.2961 alin.1 lit.l din Codul fiscal, insa este consubstantiala acestuia. Argumentul il constituie art.20621 alin.2 din Codul fiscal, interpretarea acestuia. Potrivit acestei dispozitii legale, cand acciza nu a fost platita, detinerea produselor accizabile poate avea loc doar intr-un antrepozit fiscal. Per a contrario, detinerea produselor accizabile in afara antrepozitului fiscal presupune o acciza neplatita.

 Existand, conform art.20621 alin.2 din Codul fiscal, obligatia detinerii de produse accizabile cu acciza neplatita exclusiv in cadrul antrepozitului fiscal, incalcarea sa, prin detinerea unor astfel de produse in afara antrepozitului fiscal, semnifica intentia si scopul sustragerii de la plata accizei.

 De altfel, nici pentru argumentul recuperarii datoriei vamale nu poate fi retinuta infractiunea de evaziune fiscala, prevazuta de art.9 alin.1 lit.a din Legea nr.241/2005. Asa cum s-a precizat anterior, aceasta infractiune incrimineaza fapta de ascundere a bunului ori a sursei impozabile sau taxabile daca urmareste sustragerea de la indeplinirea obligatiilor fiscale, obligatii care, conform art.2 lit.l din Legea nr.241/2005 sunt numai cele prevazute de Codul fiscal si de procedura fiscala.

 Or, datoria vamala este reglementata de Codul vamal, iar nu de cel fiscal, ratiune pentru care nu sunt intrunite elementele continutului constitutive al infractiunii prevazute de art.9 alin.1 lit.a din Legea nr.241/2005, respectiv nu este realizat caracterul obligatiilor a caror eludare/sustragere circumscrie scopul acestei infractiuni.

 De altfel, datoria vamala nu va ramane nerecuperata, aceasta realizandu-se prin incadrarea faptei in dispozitiile art.270 alin.3 din Codul vamal.

 Pentru neretinerea si a infractiunii prevazute de art.9 alin.1 lit.a din Legea nr.241/2005, urmeaza a fi retinute si urmatoarele argumente. Astfel, detinerea produselor accizabile in afara antrepozitului fiscal, nemarcate, peste limita prevazuta de lege, stiind ca provin din contrabanda,

reprezinta o activitate ilicita. Or, a considera ca orice venituri, licite sau ilicite, sunt supuse impozitelor extinde excesiv incidenta legii privind evaziunea fiscala deoarece presupune obligatia autodenuntarii pentru persoanele care comit infractiuni din care realizeaza venituri. In

ipoteza de fata, sursa potential generatoare de venit este insasi activitatea infractionala care intruneste elementele constitutive ale infractiunilor prevazute de art.2961 alin.1 lit.l din Codul fiscal si art.270 alin.3 din Codul vamal.

 Infractiunea de evaziune fiscala, prevazuta de art.9 alin.1 lit.a din Legea nr.241/2005, nu poate fi retinuta ori de cate ori veniturile nedeclarate provin din savarsirea unor infractiuni . O asemenea ipoteza este posibila numai in masura in care exista o dispozitie legala expres in acest sens (de pilda, art.17 lit.g din Legea nr.78/2000 careincrimineaza evaziunea fiscala comisa in legatura cu infractiunile de coruptie), ceea ce in cauza de fata nu exista.

In considerarea argumentelor prezentate, apreciez ca “incadrarea juridical a faptei persoanei fizice care detine in afara antrepozitului fiscal (desi nu are calitatea de antrepozitar autorizat), peste limitele prevazute de lege, produse accizabile nemarcate si care provin din contrabanda“, este cea a unui concurs ideal intre infractiunea prevazuta de art.2961 alin.1 lit.l din Codul fiscal (Legea nr.571/2003) si art.270 alin.3 din Codul vamal (Legea nr.86/2006).

Dreptul de a fi informat al suspectului,respectiv inculpatului. Dispozitii UE obligatorii

PARLAMENTUL EUROPEAN SI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE, avand in vedere Tratatul privind functionarea Uniunii Europene, in special articolul 82 alineatul (2), avand in vedere propunerea Comisiei Europene, dupa transmiterea proiectului de act legislativ catre parlamente nationale, avand in vedere avizul Comitetului Economic si Social European [1], dupa consultarea Comitetului Regiunilor, hotarand in conformitate cu procedura legislativa ordinara [2], intrucat:

(1) Uniunea si-a stabilit obiectivul de a mentine si de a dezvolta un spatiu de libertate, securitate si justitie. In conformitate cu concluziile presedintiei cu ocazia Consiliului European de la Tampere din 15 si 16 octombrie 1999, in special punctul 33, principiul recunoasterii reciproce a hotararilor judecatoresti si altor decizii ale autoritatilor judecatoresti ar trebui sa devina fundamentul cooperarii judiciare in materie civila si in materie penala in cadrul Uniunii, deoarece o recunoastere reciproca sporita si apropierea necesara a legislatiei ar facilita cooperarea dintre autoritatile competente, precum si protectia judiciara a drepturilor individuale.

(2) In conformitate cu concluziile de la Tampere, Consiliul a adoptat, la 29 noiembrie 2000, un program de masuri pentru punerea in aplicare a principiului recunoasterii reciproce a hotararilor in materie penala [3]. In introducerea programului se mentioneaza ca principiul recunoasterii reciproce “are drept scop consolidarea cooperarii dintre statele membre, precum si cresterea protectiei drepturilor individuale”.

(3) Punerea in aplicare a principiului recunoasterii reciproce a deciziilor in materie penala implica faptul ca fiecare stat membru are incredere in sistemele de justitie penala ale celorlalte state membre. Intinderea recunoasterii reciproce depinde, in mare masura, de o serie de parametri, care includ mecanisme de protectie a drepturilor persoanelor suspectate sau acuzate si standarde minime comune necesare pentru facilitarea aplicarii principiului recunoasterii reciproce.

(4) Recunoasterea reciproca a deciziilor in materie penala poate functiona in mod eficace doar intr-un climat de incredere, in cadrul caruia nu doar autoritatile judecatoresti, ci toti participantii la procedurile penale considera deciziile autoritatilor judecatoresti din alte state membre ca fiind echivalente celor emise de propriile autoritati, presupunand incredere nu numai in justetea normelor din alte state membre, ci si in faptul ca aceste norme sunt aplicate in mod corect.

(5) Articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumita in continuare “Carta”) si articolul 6 din Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (denumita in continuare “CEDO”) consacra dreptul la un proces echitabil. Articolul 48 alineatul (2) din Carta garanteaza respectarea dreptului la aparare.

(6) Articolul 6 din Carta si articolul 5 din CEDO consacra dreptul la libertatea si la siguranta persoanei. Orice limitare a acestui drept nu trebuie sa depaseasca limitarile permise in conformitate cu articolul 5 din CEDO si deduse din jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului.

(7) Cu toate ca statele membre sunt parti la CEDO, experienta a aratat ca doar acest element nu poate oferi intotdeauna un grad suficient de incredere in sistemele de justitie penala ale altor state membre.

(8) Consolidarea increderii reciproce necesita norme detaliate privind protectia drepturilor si garantiilor procedurale care isi au originea in Carta si in CEDO.

(9) Articolul 82 alineatul (2) din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene prevede instituirea unor norme minime aplicabile in statele membre care sa faciliteze recunoasterea reciproca a hotararilor judecatoresti si a deciziilor judiciare, precum si cooperarea judiciara si politieneasca in materie penala la scara transfrontaliera. Articolul respectiv prevede ca “drepturile persoanelor in procedura penala” reprezinta o materie in care pot fi instituite norme minime.

(10) Normele minime comune ar trebui sa aiba ca rezultat sporirea increderii in sistemele de justitie penala ale tuturor statelor membre, fapt ce ar trebui sa conduca la randul sau la o cooperare judiciara mai eficienta intr-un climat de incredere reciproca. Astfel de norme minime comune ar trebui sa se instituie in domeniul informarii in cadrul procedurilor penale.

(11) La 30 noiembrie 2009, Consiliul a adoptat o rezolutie privind o Foaie de parcurs pentru consolidarea drepturilor procedurale ale persoanelor suspectate sau acuzate in cadrul procedurilor penale [4] (denumita in continuare “Foaia de parcurs”). Adoptand o abordare graduala, Foaia de parcurs solicita adoptarea de masuri referitoare la dreptul la traducere si la interpretare (masura A), dreptul la informare privind drepturile si privind acuzatiile aduse (masura B), dreptul la consiliere juridica si la asistenta juridica (masura C), dreptul de a comunica cu rudele, angajatorii si autoritatile consulare (masura D), precum si garantii speciale pentru persoanele suspectate sau acuzate care sunt vulnerabile (masura E). Foaia de parcurs pune in evidenta faptul ca ordinea prezentarii drepturilor este orientativa, prin urmare poate fi modificata in functie de prioritati. Foaia de parcurs este conceputa in asa fel incat sa functioneze ca un intreg; avantajele acesteia vor fi constatate pe deplin numai atunci cand vor fi puse in aplicare toate partile componente ale acesteia.

(12) La 11 decembrie 2009, Consiliul European a salutat Foaia de parcurs si a integrat-o in Programul de la Stockholm – O Europa deschisa si sigura in serviciul cetatenilor si pentru protectia acestora [5] (punctul 2.4). Consiliul European a subliniat caracterul neexhaustiv al Foii de parcurs, invitand Comisia sa studieze elemente suplimentare ale drepturilor procedurale minime ale persoanelor suspectate sau acuzate si sa evalueze daca este necesara analizarea altor aspecte, de exemplu prezumtia de nevinovatie, pentru a promova o mai buna cooperare in domeniu.

(13) Prima masura adoptata in baza Foii de parcurs, in cadrul masurii A, a fost Directiva 2010/64/UE a Parlamentului European si a Consiliului din 20 octombrie 2010 privind drepturile la interpretare si traducere in cadrul procedurilor penale [6].

(14) Prezenta directiva se refera la masura B din Foaia de parcurs. Aceasta stabileste standarde minime comune ce urmeaza a fi aplicate in domeniul informarii cu privire la drepturi si la acuzare, care vor fi aduse la cunostinta persoanelor suspectate sau acuzate de a fi comis o infractiune, in vederea consolidarii increderii reciproce a statelor membre. Directiva dezvolta drepturile prevazute in Carta, in special articolele 6, 47 si 48 din aceasta, prin intemeierea pe articolele 5 si 6 din CEDO, astfel cum au fost interpretate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului. In prezenta directiva, termenul “acuzare” descrie acelasi concept ca termenul “acuzatie” utilizat in articolul 6 alineatul (1) din CEDO.

(15) In comunicarea sa din 20 aprilie 2010 intitulata “Crearea unui spatiu de libertate, securitate si justitie pentru cetatenii Europei. Plan de actiune pentru punerea in aplicare a Programului de la Stockholm”, Comisia a anuntat ca va prezenta o propunere privind dreptul la informare privind drepturile si informarea privind acuzatiile in 2010.

(16) Prezenta directiva ar trebui sa se aplice persoanelor suspectate si acuzate indiferent de statutul lor juridic, cetatenie sau nationalitate.

(17) In unele state membre, o autoritate, alta decat o instanta cu competente in materie penala, este competenta sa aplice sanctiuni pentru infractiuni relativ minore. Acesta poate fi cazul, de exemplu, pentru infractiunile rutiere care sunt comise la scara larga si care pot fi constatate in urma unui control rutier. In asemenea situatii, nu ar fi rezonabil sa se ceara autoritatii competente sa garanteze toate drepturile care decurg din prezenta directiva. Prin urmare, atunci cand legislatia unui stat membru prevede aplicarea unei sanctiuni pentru infractiuni minore de catre o astfel de autoritate si exista fie dreptul de a introduce o cale de atac, fie posibilitatea ca acea cauza sa fie deferita unei instante cu competente in materie penala, prezenta directiva ar trebui sa se aplice numai in cazul procedurilor desfasurate in fata respectivei instante ca urmare a exercitarii unei astfel de cai de atac sau al deferirii.

(18) Dreptul la informare cu privire la drepturile procedurale, care este consacrat de jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, ar trebui prevazut in mod explicit de prezenta directiva.

(19) Autoritatile competente ar trebui sa informeze cu promptitudine persoanele suspectate sau acuzate cu privire la drepturile respective, asa cum se aplica ele conform dreptului intern, care sunt esentiale pentru garantarea caracterului echitabil al procedurilor, verbal sau in scris, astfel cum se prevede in prezenta directiva. Pentru a permite exercitarea practica si efectiva a acestor drepturi, informatiile ar trebui furnizate cat mai curand in cursul procedurilor si cel tarziu inainte de primul interogatoriu oficial al persoanei suspectate sau acuzate de catre politie sau de catre o alta autoritate competenta.

(20) Prezenta directiva stabileste normele minime relative la informatiile privind drepturile persoanelor suspectate sau acuzate. Acest lucru nu afecteaza informatiile furnizate cu privire la alte drepturi procedurale care deriva din Carta, din CEDO, din dreptul intern si din legislatia aplicabila a Uniunii, astfel cum a fost interpretata de instantele competente. Odata ce s-a furnizat o informare cu privire la un anumit drept, autoritatile competente nu ar trebui obligate sa o repete, cu exceptia situatiei in care circumstantele specifice ale cauzei sau normele specifice din dreptul intern necesita aceasta.

(21) Referirile din prezenta directiva la persoane suspectate sau acuzate care sunt arestate sau retinute ar trebui intelese ca trimitand la orice situatie in care, in cursul procedurilor penale, persoanele suspectate sau acuzate sunt lipsite de libertate in sensul articolului 5 alineatul (1) litera (c) din CEDO, astfel cum este interpretat in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului.

(22) In cazul in care persoanele suspectate sau acuzate sunt arestate sau retinute, informatiile privind drepturile procedurale aplicabile ar trebui furnizate printr-o nota scrisa privind drepturile, intocmita intr-un mod usor de inteles, astfel incat sa ajute persoanele respective la intelegerea efectiva a drepturilor de care beneficiaza. O astfel de Nota privind drepturile ar trebui furnizata cu promptitudine fiecarei persoane arestate in momentul lipsirii de libertate prin interventia autoritatilor de aplicare a legii, in contextul procedurilor penale. Nota ar trebui sa cuprinda informatiile de baza privind posibilitatile de contestare a legalitatii arestarii, de obtinere a unei revizuiri a retinerii sau de solicitare a eliberarii provizorii, atunci cand si in masura in care exista astfel de drepturi in legislatia nationala. Pentru a ajuta statele membre sa intocmeasca Nota privind drepturile, un model este prevazut in anexa I. Modelul respectiv este orientativ si poate face obiectul revizuirii in contextul raportului Comisiei privind punerea in aplicare a prezentei directive si, de asemenea, odata cu intrarea in vigoare a tuturor masurilor din Foaia de parcurs. In continutul Notei privind drepturile pot fi incluse si alte drepturi procedurale relevante care se aplica in statele membre.

(23) Conditiile si regulile specifice privind dreptul persoanei suspectate sau acuzate sa informeze o alta persoana in legatura cu arestarea sau retinerea urmeaza sa fie determinate de catre statele membre in cadrul dreptului intern. Dupa cum se mentioneaza in Foaia de parcurs, exercitarea acestui drept nu ar trebui sa aduca atingere cursului normal al procedurilor penale.

(24) Prezenta directiva nu aduce atingere dispozitiilor de drept intern privind siguranta persoanelor retinute in locuri de detentie.

(25) Statele membre ar trebui sa se asigure ca, la furnizarea informatiilor in conformitate cu prezenta directiva, persoanele suspectate sau acuzate beneficiaza, daca este cazul, de traducerea sau interpretarea acestora intr-o limba pe care o inteleg, in conformitate cu standardele prevazute in Directiva 2010/64/UE.

(26) Atunci cand pun la dispozitia persoanelor suspectate sau acuzate informatii in conformitate cu prezenta directiva, autoritatile competente ar trebui sa acorde o atentie deosebita persoanelor care nu pot intelege continutul sau intelesul informatiilor, de exemplu din cauza varstei tinere sau a starii psihice sau fizice.

(27) Persoanele acuzate de savarsirea unei infractiuni ar trebui sa primeasca toate informatiile referitoare la acuzare, astfel incat sa-si poata pregati apararea si sa se garanteze echitatea procedurilor penale.

(28) Informatiile puse la dispozitia persoanelor suspectate sau acuzate cu privire la fapta penala de a carei comitere sunt suspectate ar trebui sa fie furnizate cu promptitudine, cel tarziu inainte de primul lor interogatoriu oficial, de catre politie sau de catre o alta autoritate competenta si fara a aduce atingere desfasurarii anchetei in curs. Ar trebui furnizata o descriere suficient de detaliata a faptelor, inclusiv, daca se cunosc, a momentului si locului, referitoare la infractiunea de a carei comitere sunt suspectate sau acuzate persoanele, precum si a incadrarii juridice posibile a infractiunii prezumate, avand in vedere etapa procedurilor penale in care se furnizeaza o astfel de descriere, astfel incat sa se garanteze caracterul echitabil al procedurilor mentionate si sa se permita exercitarea efectiva a dreptului la aparare.

(29) In cazul in care, in cursul procedurilor penale, detaliile acuzarii se modifica intr-o masura care sa afecteze in mod substantial pozitia persoanei suspectate sau acuzate, modificarile ar trebui sa i se comunice persoanei respective atunci cand este necesar pentru garantarea caracterului echitabil al procedurilor si la timp pentru a permite exercitarea efectiva a dreptului la aparare.

(30) Documentele si, daca este cazul, fotografiile si inregistrarile audio si video care sunt esentiale pentru contestarea efectiva a legalitatii unei arestari sau detentiei unor persoane suspectate sau acuzate, in conformitate cu dreptul intern, ar trebui sa fie puse la dispozitia persoanelor suspectate sau acuzate sau a avocatilor acestora cel tarziu inainte ca autoritatea judiciara competenta sa fie chemata sa se pronunte cu privire la legalitatea arestarii sau detentiei in conformitate cu articolul 5 alineatul (4) din CEDO si cu suficient timp inainte pentru a permite exercitarea efectiva a dreptului de a contesta legalitatea arestarii sau detentiei.

(31) In sensul prezentei directive, accesul la mijloacele de proba materiale, definite in conformitate cu dreptul intern, in apararea sau impotriva persoanei suspectate sau acuzate si care sunt in posesia autoritatilor competente in raport cu cauza penala specifica, ar trebui sa includa accesul la materiale cum ar fi documente si, daca este cazul, fotografii si inregistrari audio sau video. Astfel de materiale pot fi incluse intr-un dosar sau detinute de autoritatile competente in orice mod adecvat in conformitate cu dreptul intern.

(32) Accesul la mijloacele de proba materiale, aflate in posesia autoritatilor competente, in apararea sau impotriva persoanei suspectate sau acuzate, astfel cum este prevazut in prezenta directiva, poate fi refuzat, in conformitate cu dreptul intern, in cazul in care astfel de acces poate avea drept consecinta periclitarea grava a vietii sau a drepturilor fundamentale ale unei alte persoane sau daca refuzul acestui acces este strict necesar pentru apararea unui interes public important. Decizia prin care se refuza accesul trebuie privita in raport cu drepturile in materie de aparare ale persoanei suspectate sau acuzate, tinand seama de diferitele etape ale procedurilor penale. Restrictiile la acest acces ar trebui interpretate strict si in conformitate cu dreptul la un proces echitabil, prevazut de CEDO si astfel cum este interpretat in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului.

(33) Dreptul de acces la materialele unei cauze ar trebui exercitat fara a aduce atingere dispozitiilor de drept intern privind protectia datelor personale si localizarea persoanelor din programele de protectie a martorilor.

(34) Accesul la materialele cauzei, in conformitate cu prezenta directiva, ar trebui sa fie acordat in mod gratuit, fara a aduce atingere dispozitiilor dreptului intern care prevad plata unor taxe pentru documente care urmeaza sa fie copiate din dosarul cauzei sau pentru transmiterea elementelor de proba persoanelor vizate sau avocatilor acestora.

(35) Atunci cand se furnizeaza informatii in conformitate cu prezenta directiva, autoritatile competente ar trebui sa tina o evidenta in acest scop, in conformitate cu procedurile de tinere a evidentei in vigoare in dreptul intern, fara a face obiectul vreunei obligatii suplimentare de a introduce noi mecanisme sau vreunei sarcini administrative suplimentare.

(36) Persoanele suspectate sau acuzate sau avocatii acestora ar trebui sa aiba dreptul sa conteste, in conformitate cu procedurile din dreptul intern, posibila incapacitate sau refuzul autoritatilor competente de a furniza informatii sau de a prezenta anumite materiale ale cauzei in conformitate cu prezenta directiva. Acest drept nu atrage dupa sine obligatia ca statele membre sa puna la dispozitie o procedura specifica a unei cai de atac, un mecanism separat sau o procedura de plangere pentru contestarea unei astfel de incapacitati sau a unui astfel de refuz.

(37) Fara a aduce atingere independentei judecatoresti si diferentelor organizatorice ale sistemelor judiciare din Uniune, statele membre ar trebui sa ofere sau sa incurajeze oferirea de cursuri de formare adecvate functionarilor competenti din statele membre cu privire la obiectivele prezentei directive.

(38) Statele membre ar trebui sa ia toate masurile necesare pentru a se conforma prezentei directive. O aplicare practica si eficace a unor dispozitii cum ar fi obligatia de a asigura persoanelor suspectate sau acuzate informatiile privind drepturile lor intr-un limbaj simplu si accesibil ar putea fi realizata prin diverse mijloace, inclusiv prin masuri nelegislative, ca, de exemplu, o formare corespunzatoare a autoritatilor competente sau o Nota privind drepturile redactata intr-un limbaj simplu si netehnic, care sa fie usor de inteles de catre o persoana din afara sistemului judiciar care nu cunoaste dreptul procedural penal.

(39) Dreptul la informare in scris cu privire la drepturile in momentul arestarii, prevazut in prezenta directiva, ar trebui sa se aplice, mutatis mutandis, si persoanelor arestate in scopul executarii unui mandat european de arestare, in baza Deciziei-cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare si procedurile de predare intre statele membre [7]. Pentru a ajuta statele membre sa intocmeasca Nota privind drepturile destinata acestor persoane, un model este prevazut in anexa II. Modelul respectiv este orientativ si poate face obiectul revizuirii in contextul raportului Comisiei privind punerea in aplicare a prezentei directive si, de asemenea, odata cu intrarea in vigoare a tuturor masurilor din Foaia de parcurs.

(40) Prezenta directiva stabileste norme minime. Statele membre pot extinde drepturile mentionate in prezenta directiva in vederea asigurarii unui nivel mai ridicat de protectie si in situatiile care nu sunt tratate in mod expres in prezenta directiva. Nivelul de protectie nu ar trebui sa scada niciodata sub standardele prevazute de CEDO, astfel cum sunt interpretate in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului.

(41) Prezenta directiva respecta drepturile fundamentale si principiile recunoscute de Carta. In special, prezenta directiva urmareste promovarea dreptului la libertate, a dreptului la un proces echitabil si a drepturilor in materie de aparare. Aceasta ar trebui pusa in aplicare in mod corespunzator.

(42) Dispozitiile prezentei directive care corespund drepturilor garantate de CEDO ar trebui sa fie interpretate si puse in aplicare cu respectarea drepturilor respective, astfel cum au fost interpretate in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului.

(43) Deoarece obiectivul prezentei directive, respectiv stabilirea unor standarde minime comune referitoare la dreptul la informare in cadrul procedurilor penale, nu poate fi realizat de statele membre prin actiune unilaterala la nivel national, regional sau local si, prin urmare, avand in vedere dimensiunea si efectele sale, poate fi atins mai bine la nivelul Uniunii, Uniunea poate adopta masuri, in conformitate cu principiul subsidiaritatii, astfel cum este prevazut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeana. In conformitate cu principiul proportionalitatii, astfel cum este enuntat in respectivul articol, prezenta directiva nu depaseste ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului respectiv.

(44) In conformitate cu articolul 3 din Protocolul (nr. 21) privind pozitia Regatului Unit si a Irlandei cu privire la spatiul de libertate, securitate si justitie, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeana si la Tratatul privind functionarea Uniunii Europene, aceste state membre si-au notificat dorinta de a lua parte la adoptarea si la aplicarea prezentei directive.

(45) In conformitate cu articolele 1 si 2 din Protocolul (nr. 22) privind pozitia Danemarcei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeana si la Tratatul privind Functionarea Uniunii Europene, Danemarca nu participa la adoptarea prezentei directive, nu are obligatii in temeiul acesteia si nu face obiectul aplicarii sale, ADOPTA PREZENTA DIRECTIVA:

Articolul 1 Obiectul Prezenta directiva instituie norme privind dreptul la informare al persoanelor suspectate sau acuzate cu privire la drepturile lor in cadrul procedurilor penale si la acuzarea care le este adusa. Aceasta stabileste, de asemenea, norme privind dreptul la informare al persoanelor vizate de un mandat european de arestare cu privire la drepturile lor.

Articolul 2 Domeniul de aplicare (1) Prezenta directiva se aplica din momentul in care o persoana este informata de catre autoritatile competente ale unui stat membru cu privire la faptul ca este suspectata sau acuzata de savarsirea unei infractiuni, pana in momentul finalizarii procedurilor, prin aceasta intelegandu-se hotararea definitiva in legatura cu intrebarea daca persoana suspectata sau acuzata a comis infractiunea, inclusiv, daca este cazul, pronuntarea sentintei si solutionarea unei cai de atac. (2) In cazul in care dreptul unui stat membru prevede aplicarea unei sanctiuni pentru infractiuni minore de catre o alta autoritate decat o instanta competenta in materie penala si aplicarea unei astfel de sanctiuni poate fi atacata in fata unei astfel de instante, prezenta directiva se aplica doar in cazul procedurilor desfasurate in fata respectivei instante ca urmare a exercitarii unei astfel de cai de atac.

Articolul 3 Dreptul la informare cu privire la drepturi (1) Statele membre se asigura ca persoanele suspectate sau acuzate sunt informate prompt cu privire la cel putin urmatoarele drepturi procedurale, astfel cum se aplica in dreptul intern, pentru a asigura posibilitatea exercitarii efective a drepturilor respective: (a) dreptul de a fi asistat de un avocat; (b) orice drept la consiliere juridica gratuita si conditiile pentru obtinerea unei astfel de consilieri; (c) dreptul de a fi informat cu privire la acuzare, in conformitate cu articolul 6; (d) dreptul la interpretare si traducere; (e) dreptul de a pastra tacerea. (2) Statele membre garanteaza ca informatiile puse la dispozitie in conformitate cu alineatul (1) sunt furnizate oral sau in scris, intr-un limbaj simplu si accesibil, tinand seama de orice nevoie speciala a persoanelor suspectate vulnerabile sau acuzate vulnerabile.

Articolul 4 Nota privind drepturile cu privire la arestare (1) Statele membre se asigura ca persoanelor suspectate sau acuzate care sunt arestate sau retinute li se furnizeaza cu promptitudine o Nota scrisa privind drepturile. Persoanelor in cauza li se va oferi oportunitatea de a citi Nota privind drepturile si li se va permite sa pastreze aceasta nota pe toata perioada in care sunt private de libertate. (2) Pe langa informatiile furnizate in conformitate cu articolul 3, Nota privind drepturile mentionata la alineatul (1) din prezentul articol cuprinde informatii cu privire la urmatoarele drepturi, astfel cum se aplica ele in conformitate cu dreptul intern: (a) dreptul de acces la materialele cauzei; (b) dreptul de a informa autoritatile consulare si o persoana; (c) dreptul de acces la asistenta medicala de urgenta; si (d) numarul maxim de ore sau de zile pentru care persoana suspectata sau acuzata poate fi privata de libertate inainte de a se ajunge in fata unei autoritati judiciare. (3) Nota privind drepturile cuprinde, de asemenea, informatii de baza cu privire la orice posibilitate, in temeiul dreptului intern, de a contesta legalitatea arestarii, de a obtine o revizuire a detentiei sau de a solicita eliberarea provizorie. (4) Nota privind drepturile se redacteaza intr-un limbaj simplu si accesibil. Un model orientativ de Nota privind drepturile este prevazut in anexa I. (5) Statele membre se asigura ca persoanele suspectate sau acuzate primesc Nota privind drepturile scrisa in limba pe care o inteleg. In cazul in care Nota privind drepturile nu este disponibila in limba corespunzatoare, persoanele suspectate sau acuzate sunt informate pe cale verbala, intr-o limba pe care o inteleg, cu privire la drepturile de care beneficiaza. Ulterior, persoanele respective trebuie sa primeasca fara intarziere nejustificata Nota privind drepturile, intr-o limba pe care o inteleg.

Articolul 5 Nota privind drepturile in cadrul procedurii privind mandatul european de arestare (1) Statele membre se asigura ca persoanelor care sunt arestate in scopul executarii unui mandat european de arestare li se furnizeaza cu promptitudine o Nota privind drepturile corespunzatoare, cuprinzand informatii despre drepturile lor in conformitate cu legislatia de punere in aplicare a Deciziei-cadru 2002/584/JAI in statul membru de executare. (2) Nota privind drepturile se redacteaza intr-un limbaj simplu si accesibil. Un model orientativ de Nota privind drepturile este prevazut in anexa II.

Articolul 6 Dreptul la informare cu privire la acuzare (1) Statele membre se asigura ca persoanele suspectate sau acuzate primesc informatii cu privire la fapta penala de a carei comitere aceasta sunt suspectate sau acuzate. Informatiile respective se furnizeaza cu promptitudine si cu detaliile necesare pentru a se putea garanta caracterul echitabil al procedurilor si exercitarea efectiva a dreptului la aparare. (2) Statele membre se asigura ca persoanele suspectate sau acuzate care sunt arestate sau retinute sunt informate cu privire la motivele arestarii sau retinerii, inclusiv cu privire la fapta penala de a carei comitere sunt suspectate sau acuzate. (3) Statele membre se asigura ca, cel tarziu la prezentarea fondului acuzarii in instanta, se ofera informatii detaliate cu privire la acuzare, inclusiv natura si incadrarea juridica a infractiunii, precum si forma de participare a persoanei acuzate. (4) Statele membre se asigura ca persoanele suspectate sau acuzate sunt informate cu promptitudine cu privire la orice modificare a informatiilor oferite in conformitate cu prezentul articol, acolo unde este necesar pentru a garanta caracterul echitabil al procedurilor.

Articolul 7 Dreptul de acces la materialele cauzei (1) Atunci cand o persoana este arestata si retinuta in orice etapa a procesului penal, statele membre se asigura ca documentele referitoare la cauza specifica, aflate in posesia autoritatilor competente si care sunt esentiale pentru a contesta in mod efectiv, in conformitate cu dreptul intern, legalitatea arestarii sau retinerii, sunt puse la dispozitia persoanelor arestate sau a avocatilor acestora. (2) Statele membre se asigura ca autoritatile competente acorda persoanelor suspectate sau invinuite sau avocatilor acestora accesul cel putin la toate mijloacele de proba aflate in posesia lor, indiferent daca sunt in apararea sau impotriva persoanelor suspectate sau acuzate, pentru a garanta caracterul echitabil al procedurilor si pentru a pregati apararea. (3) Fara a aduce atingere alineatului (1), accesul la materialele mentionate la alineatul (2) se acorda in timp util pentru a permite exercitarea efectiva a drepturilor in materie de aparare si cel tarziu la prezentarea fondului acuzarii in instanta. In cazul in care alte mijloace de proba intra in posesia autoritatilor competente, acestea acorda accesul la ele in timp util pentru a putea fi luate in considerare. (4) Prin derogare de la alineatele (2) si (3), cu conditia ca aceasta sa nu aduca prejudicii dreptului la un proces echitabil, accesul la anumite materiale poate fi refuzat, in cazul in care astfel de acces ar putea conduce la periclitarea grava a vietii sau a drepturilor fundamentale ale unei alte persoane sau daca refuzul este strict necesar pentru apararea unui interes public important, ca de exemplu in cazurile in care accesul poate prejudicia o ancheta in curs sau poate afecta grav securitatea interna a statului membru in care se desfasoara procedurile penale. Statele membre se asigura ca, in conformitate cu dispozitiile dreptului intern, decizia prin care se refuza accesul la anumite materiale in conformitate cu prezentul alineat este luata de o autoritate judiciara sau poate face, cel putin, obiectul controlului judiciar. (5) Accesul, astfel cum este mentionat in prezentul articol, se acorda in mod gratuit.

Articolul 8 Verificare si remediere (1) Statele membre se asigura ca se tine o evidenta a tuturor informatiilor puse la dispozitia persoanelor suspectate sau acuzate in conformitate cu articolele 3-6, in conformitate cu procedura de tinere a evidentelor mentionata in legislatia statului membru respectiv. (2) Statele membre se asigura ca persoanele suspectate sau acuzate sau avocatii acestora au dreptul sa conteste, in conformitate cu procedurile din dreptul intern, posibila incapacitate sau refuzul autoritatilor competente de a furniza informatii in conformitate cu prezenta directiva.

Articolul 9 Formarea Fara a aduce atingere independentei judecatoresti si diferentelor organizatorice ale sistemelor judiciare din Uniune, statele membre solicita celor responsabili de formarea judecatorilor, a procurorilor, a politiei si a personalului judiciar implicat in proceduri penale sa asigure formarea corespunzatoare a acestor persoane cu privire la obiectivele prezentei directive.

Articolul 10 Mentinerea nivelului de protectie Nicio dispozitie a prezentei directive nu se interpreteaza ca o limitare sau ca o derogare de la oricare dintre drepturile sau garantiile procedurale care sunt asigurate in temeiul Cartei, in temeiul CEDO, in temeiul altor dispozitii relevante de drept international sau in temeiul dreptul intern al oricarui stat membru, care asigura un nivel mai ridicat de protectie.

Articolul 11 Transpunerea (1) Statele membre asigura intrarea in vigoare a actelor cu putere de lege si a actelor administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive pana la 2 iunie 2014. (2) Statele membre comunica Comisiei textul masurilor respective. (3) Atunci cand statele membre adopta masurile respective, acestea contin o trimitere la prezenta directiva sau sunt insotite de o astfel de trimitere cu ocazia publicarii lor oficiale. Modalitatile de efectuare a unei astfel de trimiteri se stabilesc de statele membre.

Articolul 12 Raportare Pana la 2 iunie 2015, Comisia prezinta Parlamentului European si Consiliului un raport de evaluare a masurii in care statele membre au adoptat masurile necesare pentru a se conforma prezentei directive, insotit, daca este necesar, de propuneri legislative.

Articolul 13 Intrarea in vigoare Prezenta directiva intra in vigoare in a douazecea zi de la data publicarii in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 14 Destinatari Prezenta directiva se adreseaza statelor membre, in conformitate cu tratatele. Adoptata la Strasbourg, 22 mai 2012.